Un nou incendiu, denumit Hughes Fire, a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles și a traversat părți ale autostrăzii Interstate 5 cu fum greu, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, relatează CNN.
Flăcările, localizate pe Lake Hughes Road, s-au extins rapid în împrejurimile lacului Castaic şi au distrus 1.400 de hectare de teren în mai puţin de două ore. Incendiul a generat ordine de evacuare obligatorie pentru aproximativ 31.000 de locuitori din apropiere. Alți 23.000 au fost sub avertizare, inclusiv în comitatul vecin Ventura.
Focul a fost aprins de vânturile Santa Ana, fierbinţi şi uscate, care continuă să sufle în regiune, împingând un nor vast de fum şi jar deasupra flăcărilor.
Ordine de evacuare au fost emise în zonele din jurul lacului, situat la aproximativ 50 de kilometri nord de Los Angeles şi în apropierea oraşului Santa Clarita.
California de Sud este în alertă de când incendiile masive au devastat o parte din Los Angeles, omorând peste 27 de persoane şi distrugând peste 15.000 de structuri.