O persoană a fost găsită carbonizată într-o locuinţă din oraşul Pogoanele, judeţul Buzău care a fost cuprinsă de flăcări din cauze necunoscute deocamdată.
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi, joi dimineaţă, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din oraşul Pogoanele, judeţul Buzău.
Potrivit ISU Buzău, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. În sprijin fiind dislocată şi o ambulanţă SAJ. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la locuinţă pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp.
În interiorul locuinţei, a fost identificată o persoană carbonizată.
Pompierii acţionează în prezent pentru lichidarea focului urmând să fie deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele producerii incendiului
Conținut News.ro.