La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 19 ani.
La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 22.10, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 46 de ani, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19.20, în zona Porții 10 de la intrarea în portul Constanța Sud Agigea, un bărbat ar fi agresat-o fizic și ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale, împotriva voinței acesteia.
Bărbatul a fost identificat și reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol.
În urma administrării probatoriului în cauză, astăzi, 23 iulie, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, unde judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.