David Popovici a reușit să cucerească prima lui medalie olimpică și aceea nu putea să fie decât din aur. Înotătorul român a reușit o cursă de vis, reușind să câștige practic la o lungime de braț, la două sutimi de secundă, cu timpul de 1:44.72. Victoria a fost la 200 de metri liber iar pentru David urmează cursa de 100 de metri liber unde poate aduce o nouă medalie României.
Desfășurarea cursei
Startul cursei a fost destul de slab, dar se știe că punctul forte al lui David este finalul. David fuge prin apă, nu se poate numi că înoată, e altceva, greu de studiat, omul aproape că zboară. Jumătate din competitori sunt europeni, iar jumătate, din alte continente, o împărțire interesantă. După primii 50 de metri David e pe locul 2. Și ce începe prost, continuă și mai prost. După încă 50, Popovici mai coboară un loc și e pe 3. De fiecare dată, în frunte e neamțul Lukas Maertens. El a întors de trei ori pe locul 1, în fruntea cursei! Dar vin și ultimii 50 de metri, adică punctul forte al românului nostru. A început să crească ritmul, a devenit una cu apa din bazin, ne-a adus pulsul la 300 și ne-a făcut să trecem de la agonie la extaz. Metru cu metru, David s-a apropiat, neamțul Maertens a cedat, terminând pe locul 5 la final, culmea, deși este un înotător cu mari performanțe la 400 de metri. Apoi a început să cadă și avantajul britanicului Richards Matthew. Singurul care n-a cedat și n-a căzut a fost David Popovici. El și-a sincronizat tot mai bine bătăile, a sprintat, a reușit un 26.74 pe ultimii 50 de metri și, la fotografia marelui ecran de la Paris, am devenit campioni olimpici la natație, după 20 de ani. Cu 1:44.72 și două sutimi de secunde față de britanicul Richards Matthew a învins David și după 20 de ani, România e iar campioană olimpică la înot.
Urmează gimnastica și canotajul
David Popovici a spart gheața, cu un aur, iar acest rezultat obligă practic și ceilalți sportivi să tragă tare pentru o medalie. Speranțe ne punem în canotaj și gimnastică, însă nu se știe niciodată de unde poate sări iepurele.
Iată programul complet al sportivilor români, marți, 30 iulie, la Jocurile Olimpice 2024:
Box
18:22 categoria 54 kg feminin – optimi: Lăcrămioara Perijoc – Enkhjargal Munguntsetseg (Mongolia)
Canotaj
11:10 simplu masculin – sferturi de finală: Mihai Chiruţă
12:00 dublu vâsle feminin – semifinale: Ancuţa Bodnar, Simona Radiş
12:10 dublu vâsle masculin – semifinale: Andrei Cornea, Marian Enache
12:40 patru rame masculin – recalificări: Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă
Gimnastică artistică
19:15 echipe – feminin – finala: România (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă şi Andreea Preda)
Înot
12:15 100 m liber masculin – serii: David Popovici
21:30 100 m liber masculin – semifinale: David Popovici (dacă se califică)
Polo pe apă
17:35 SUA – România (Grupa A, masculin)
Tenis de masă
11:00 simplu feminin – turul II: Bernadette Szocs – Margarita Pesoţka (Ucraina)
Triatlon
09:00 Individual masculin (finala): Felix Duchampt