Un scandal a avut loc noaptea trecută în Constanța, în parcarea Satului de Vacanță, acolo unde mai mulți tineri l-au luat la bătaie pe taxatorul parcării.
La data de 22 august a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că într-o parcare privată din Satul de Vacanță ar fi avut loc o agresiune fizică.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că doi conducători auto ar fi distrus bariera care închide parcarea, în momentul în care au ieșit cu autoturismele din interiorul acesteia.
Ulterior, aceștia l-ar fi agresat fizic pe taxatorul parcării și ar fi părăsit locul faptei.
La scurt timp, cei doi bărbați au fost identificați și depistați de polițiști în municipiul Medgidia, fiind conduși la sediul Poliției Stațiunii Mamaia, pentru a fi audiați.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugerea și tulburarea ordinii și liniștii publice.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
VIDEO: