În februarie 2021, Florinel Coman (26 de ani) a fost oprit de polițiști pe A2, în timp ce conducea cu 165 de kilometri/ oră, și s-a ales cu dosar penal, după ce a prezentat un permis de conducere care nu era valabil în România.
Fostul fotbalist al celor de la FCSB mergea de la Constanța spre București la volanul unui Audi A7, iar când polițiștii l-au tras pe dreapta, iar acesta le-a arătat un carnet obținut în Ucraina.
Florinel Coman a fost condamnat definitiv la 11 luni de închisoare cu suspendare pentru faptele sale. Fotbalistul și-a recunoscut toate faptele și a fost de acord inclusiv cu pedeapsa decisă de magistrații Judecătoriei Lehliu Gară, mai scrie sursa citată.
Surse judiciare au declarat, pentru gandul.ro, că, în cursul lunii aprilie, Florinel Coman a făcut un acord de recunoaștere în cadrul căruia a menționat că permisul pe care l-a arătat polițiștilor rutieri era fals și fusese cumpărat online pentru suma de 1.500 de euro.
În urma acordului de recunoaștere, fotbalistul a fost condamnat, pentru trei capete de acuzare, la 11 luni de închisoare cu suspendare. El a primit 9 luni pentru conducere fără permis, două luni pentru uz de fals și 4 luni pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
„În temeiul art. 38 Cod pen. rap. la art. 39 alin. 1, lit. b) Cod pen. aplică inculpatului Anonimizat 1 (n.r. Florinel Coman) pedeapsa rezultantă a închisorii de 11 luni (determinată ca urmare a adăugării la pedeapsa cea mai grea, a închisorii de 9 luni, a unei treimi din celelalte pedepse, respectiv 1/3 din 6 luni -2 luni)”, se arată în decizia instanței.
De asemenea, actualul jucător al lui Al-Gharafa (Qatar) a fost obligat să presteze 30 de zile de muncă în folosul comunității, la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din orașul Voluntari.
Jucătorul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile și să urmeze un program de reintegrare socială, scrie digisport.ro.