Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până în această seară la ora 23:00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50….55 km/h și temporar 60…65 km/h mai ales pe litoral.
„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.