Mai multe porturi au fost închise, vineri, din cauza vântului puternic, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Conform sursei citate, au fost suspendate manevrele pentru transportul maritim şi fluvial în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia.
Judeţul Constanţa se află sub avertizare Cod galben de intensificări ale vântului.
Potrivit prognozei de specialitate, vineri, în intervalul orar 10,00 – 23,00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50 – 55 km/h şi temporar de 60 – 65 km/h.