La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe strada Sergent Nicolae Grindeanu.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 6 octombrie a.c., în jurul 21.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au fost sesizați, de o femeie, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict verbal cu soțul său, iar acesta ar fi plecat cu autoturismul, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au interceptat vehiculul pe strada Lujerului din comuna Cumpăna.
Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 38 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiști din Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe strada 22 Decembrie din comuna Ciocârlia.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numerele de înmatriculare montate pe autoturism aparțin unui alt vehicul.