Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, ocazie cu care au aplicat un număr total de 1.047 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 615.322 lei.
Menționăm câteva din activitățile desfășurate:
257 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții.
1 acțiune demolare construcții ilegale pe domeniul public;
28 sancțiuni contravenționale aplicate pentru comerțul ambulant de pe raza UAT Constanța.
19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții.
8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului.
39 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care apelau la mila publicului.
79 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care călătoreau fără titlu valabil în mijloacele de transport în comun.
245 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr.195/2002.
537 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice.
50 autovehicule ridicate de pe domeniul public.
Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică pentru toți cetățenii și vă asigurăm de întreaga noastră receptivitate în soluționarea petițiilor dumneavoastră, fapt pentru care vă încurajăm să ne semnalați orice aspect care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241484205, 0341922 sau pe adresa de email [email protected].