China a reafirmat luni „urgenţa unei încetări a focului” în Orientul Mijlociu ca răspuns la recentele atacuri israeliene împotriva instalaţiilor militare iraniene, care au intensificat conflictul din regiune, transmite EFE.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, a declarat luni, la o conferinţă de presă, că ţara sa „respinge încălcările suveranităţii şi securităţii” altor state şi se opune „utilizării fără discernământ a forţei”, subliniind riscurile pe care le implică escaladarea violenţei.
Conflictul s-a intensificat pe 26 octombrie 2024, când Israelul şi-a extins gama de operaţiuni, provocând victime şi afectând în mod grav bunăstarea civililor din zonele afectate, scrie EFE.
Lin a avertizat că situaţia din Orientul Mijlociu este „foarte tensionată” şi a îndemnat toate părţile implicate să evite o creştere a riscurilor pentru securitatea regională.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a insistat că „evenimentele recente demonstrează urgenţa opririi escaladării printr-o încetare imediată a focului”.
China a cerut comunităţii internaţionale, în special marilor puteri care au influenţă „să îşi asume un rol constructiv” în reducerea tensiunilor şi în restabilirea stabilităţii în regiune.
Autorităţile chineze le-au recomandat sâmbătă cetăţenilor săi din Iran să „rămână în alertă şi să stea departe de zonele dens populate şi sensibile”, în urma recentelor atacuri israeliene împotriva unor obiective militare iraniene.
Ambasada Chinei în Iran a avertizat cu privire la complexitatea în creştere a situaţiei de securitate şi a îndemnat la adoptarea unor măsuri de precauţie şi la pregătirea pentru situaţii de urgenţă.
Atacurile israeliene au fost o răzbunare pentru agresiuni ale Iranului care au inclus lansarea de rachete asupra Israelului ca răspuns la asasinarea liderului grupării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, la Beirut, şi a şefului politic al mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, scrie agerpres.ro.