În fiecare an, milioane de oameni din toate colțurile lumii, inclusiv din România, celebrează sărbătoarea de Halloween. Data tradițională pentru celebrarea sărbătorii de Halloween este ultima zi a lunii octombrie, însă poate varia în funcție de obiceiurile fiecărei țări. Halloween este o sărbătoare de origine celtică, evenimentul fiind transformat într-un adevărat festival care purta denumirea de „Samhain”. Celții erau de părere că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se „slăbește” în ziua festivalului „Samhain” și în acest fel spiritele rele și cele bune pot să o traverseze. De ceva ani și în România a început Halloween-ul să devină o sărbătoare „care se ține”, tot mai multe localuri și chiar școli au început să facă tot felul de concursuri pentru a premia cele mai bune costume și machiaje.
Este în regulă, oare, să ținem o astfel de sărăbătoare?! Reporterii SeaPress au luat legătura cu părintele Cezar Axinte, care spune că Halloween-ul este centrat pe cultul morții, fiind total în neconcordanță cu dogma creștin ortodoxă.
Halloween-ul este sărbătorit pe 31 octombrie, fiind la bază o sărbătoare de origine celtică, preluată azi de multe popoare din lume. Numele provine din limba engleză, de la expresia „All Hallows’ Even”, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților. Halloween-ul a început să fie sărbătorit și în țara noastră, organizându-se multe evenimente cu tematică, unde participanții fie se costumează, fie se machiază, încercând să impresioneze cu cel mai înfricoșător costum.
Cezar Axinte: Nu sunt foarte fericit că el a prins o asemenea anvergură
Reporterii de la SeaPress au luat legătura cu părintele Cezar Axinte, preot în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, care spune că noi, ca și creștini ortodocși, avem cultul vieții, pe când sărbătoarea de Halloween promovează cultul morții:
Personal, nu m-aș consuma niciodată într-o existență malefică sau mistică. Nu am o părere excepțională și nu sărbătoresc așa ceva. În plan social se produc niște mutații, niște obișnuințe legate de cultul morții. Noi, ca și creștini ortodocși, un popor în majoritate creștin-ortodox, chiar înainte de a fi ortodocși, aveam cultul vieții, dacii erau singurul popor care credea în viața de după moarte, ei credeau că sunt nemuritori. Mai mult de 2000-2500 de ani noi am fost un popor care credea în cultul vieții. Acest nou cult propune cultul morții. Nu văd care ar fi utilitatea lui. Pe de altă parte, nu mă opun unui carnaval care are o semantică medievală, legată de evul mediu care este atât de tainic, atât de mistic. Nu mă deranjează acest lucru. Tematica mă deranjează la Halloween, cultul morții, cu care bineînțeles că nu pot să fiu de acord, ca preot și creștin ortodox. Noi, creștinii, suntem nemuritori, asta este încredințarea mea și pentru asta trăiesc. Nu sunt foarte fericit că el a prins o asemenea anvergură.”, a transmis preotul Cezar Axinte.
„Este ceva forțat”
Părintele Cezar Axinte a mai adăugat faptul că lumea s-a schimbat cumva, nemaifiind ca înainte… și că în momentul prezent există o lume în care este normal să te îmbraci în demon, vrăjitor sau schelet, acestea fiind, de asemenea, centrate pe cultul morți.
Dincolo de dimensiunile economice, nu mi se pare că se potrivește cu poporul nostru. Este ceva forțat, total nepotrivit. Poporul fiind în schimbare, este foarte posibil ca tinerilor să le placă, sau să se bucure de asta. Nu văd cu „ochi buni” aceste manifestații. Lumea în care am copilărit eu nu mai există, din păcate. Cum nu mai există nici lumea copilăriei lui Creangă. Există o lume a copilăriei cu aceste carnavaluri în care te poți îmbrăca într-un demon, vrăjitor sau schelet, și toată lumea este foarte fericită. Toate acestea sunt centrate pe cultul morții, pe faptul că moartea are ultimul cuvânt în creație, ori noi, ca și creștini, nu credem asta. Ultima realitate este învierea.”, a încheiat preotul.