Un bărbat decedat a fost găsit marți, 5 noiembrie, într-un microbuz cu numere de înmatriculare românești, în Speicherlinie, centrul orașului vechi din Flensburg, landul Schleswig-Holstein, nordul Germaniei, relatează publicația SHZ (Schleswig-Holsteinischer Zeitungsverlag), citată de Libertatea.
După ce s-a dat alarma, operațiunea de salvarea a atras multă atenție. Echipaje medicale, pompieri și poliție au ajuns în locul în care, în microbuz, a fost descoperit, pe o banchetă din spate, un bărbat fără puls.
Medicul de urgență nu a putut decât să constate decesul.
Legiștii au examinat trupul neînsuflețit, iar polițiștii au „scanat” vehiculul pentru posibile indicii care ar putea indica o crimă.
Potrivit primelor constatări, nu au găsit nimic suspect. Se crede că o problemă medicală a dus la moartea bărbatului.
Potrivit locuitorilor din zonă, microbuzul și remorca de marfă atașată erau pe loc de mai mult timp. Poliția germană nu a oferit detalii despre cetățenia defunctului.