Primul tur al alegerilor prezidențiale din România a zguduit din temelii scena politică. Călin Georgescu, candidat independent, a reușit să câștige turul I cu 22,94%, pe locul 2 clasându-se Elena Lasconi, cu un procentaj de 19,17%. Călin Georgescu, care spune despre el că este anti-sistem şi că nu are nicio legătură cu Rusia, a fost fotografiat în compania unor foşti şefi din serviciile secrete şi a unor apropiaţi ai Kremlinului, fiind fotografiat alături chiar și de George Teșeleanu, soțul deputatei PSD de Constanța Cristina Dumitrache. În acest sens, organizația PSD Constanța a transmis un comunicat de presă:
George Teșeleanu nu este implicat în politică și nu face parte din echipa de consilieri a domnului Călin Georgescu. Cei doi se cunosc din mediul academic și prin intermediul sportului, în special judo. Fotografia apărută în spațiul public este din 2022, când au făcut un schimb de cărți.
Domnul Teșeleanu este un pasionat al judoului și a organizat numeroase evenimente dedicate acestui sport, având invitați precum regretatul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, Dan Puric, prof. Florin Munteanu, prof. Ioan Roxin, inventatorul Ioan Cosmescu și domnul C. Georgescu, toți fiind practicanți de judo.
George Teșeleanu este, în primul rând, membru al Academiei Române de Științe Tehnice, al Academiei de Științe Naturale a Federației Ruse și al Academiei de Ştiințe Minniere a Ucrainei și nu are nicio implicare în viața politică”, a transmis reprezentanții PSD Constanța.