Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 6 decembrie, în Constanța, la intersecția străzilor Pajurei cu Viorelelor, acolo unde a avut loc un accident rutier, între o ambulanță privată și un autoturism.
La fața locului a intervenit Detașamentul Port cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și un echipaj SMURD C.
UPDATE:
La locul accidentului au fost alocate ATPVM Port și o ambulantă SAJ. În ambulanta privată se aflau 4 persoane ce trebuiau să ajungă la dializă, la un centru privat. O persoana, sex feminin, 77 ani, din ambulanța privată a fost transportată la spital de SMURD C, conștientă, cooperantă, cu traumatisme de membre superioare și inferioare. Celelalte 3 persoane care au fost preluate de un alt mijloc de transport a firmei respective (este vorba despre 3 bărbați, în vârstă de 46, 64 și 49 de ani). Șoferul autoturismului și cel al ambulantei private, sex masculin, 58 ani, refuză transportul la spital.