Uniunea Europeană a făcut luni apel la o tranziţie ”paşnică şi ordonată” în Siria, după înlăturarea regimului Bashar al-Assad de la putere, transmite AFP.
Este imperativ ca toate părţile implicate să se angajeze într-un dialog incluziv, dirijat şi controlat de către sirieni, cu privire la toate chestiunile cheie în scopul garantării unei tranziţii ordonate, paşnice şi capabile să includă toate comunităţile ţării. Astăzi suntem alături de toţi sirienii, atât din ţară cât şi din diaspora, care sunt plini de speranţă, dar şi alături de cei care se tem de un viitor incert”, a indicat într-un comunicat şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas.
În acest context, blocul comunitar european susţine ferm activitatea emisarului special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, prin toate instrumentele UE legate de această activitate.
Reprezentanta UE a subliniat că este esenţial să se menţină integritatea teritorială a Siriei, să fie respectată independenţa, suveranitatea şi instituţiile de stat ale acestei ţări şi să fie respinse toate formele de extremism.
De asemenea, UE a cerut evitarea oricăror alte violenţe, asigurarea protecţiei civililor şi respectarea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului umanitar internaţional.
Preşedintele înlăturat Bashar al-Assad a fugit duminică din Damasc, alungat de o ofensivă spectaculoasă a rebelilor islamişti, un punct de cotitură în istorie care a pus capăt unei jumătăţi de secol de conducere necontestată de către clanul familiei sale. Kremlinul a refuzat luni să confirme dacă liderul sirian se află la Moscova, aşa cum au susţinut agenţiile ruse de presă duminică.
Pe 27 noiembrie, o coaliţie de rebeli condusă de grupul islamist radical HTS a lansat o ofensivă din Idlib (nord-vest). În zece zile, confruntaţi cu prăbuşirea forţelor guvernamentale, rebelii au cucerit teritorii vaste şi oraşele Alep (nord), Hama (centru), Deraa (sud) şi Homs, înainte de a intra în capitală.
Este cea mai spectaculoasă ofensivă de la începutul războiului civil, declanşat în 2011 după reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor pro-democraţie şi care a făcut peste 500.000 de morţi, scrie agerpres.ro.