La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, au fost legitimate 58 de persoane și au fost verificate 39 de vehicule și 3 societăți comerciale.
12 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.
De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.