La 31 decembrie 1999, preşedintele rus Boris Elţîn a luat calea undelor pentru a face un anunţ surprinzător, spunându-le compatrioţilor că se va da la o parte pentru ca premierul său să preia funcţia de preşedinte.„De ce să ne agăţăm de putere încă şase luni, când ţara are un lider puternic care poate fi preşedintele ei, un om în care aproape toţi ruşii îşi pun speranţele pentru viitor?” a declarat Elţîn, recunoscând durerea provocată ruşilor de rând de prăbuşirea Uniunii Sovietice. Acel lider puternic era un necunoscut politic: un fost ofiţer KGB pe nume Vladimir Putin. În ajunul Anului Nou, când Putin s-a adresat ruşilor, el a marcat acest sfert de secol petrecut în calitate de prim om al Rusiei, atât ca preşedinte, cât şi ca prim-ministru.
Acum, după 25 de ani, puterea lui Putin pare mai sigură ca niciodată. Pe câmpul de luptă din Ucraina, forţele ruse au făcut progrese într-un război de uzură, avansând în regiunea Donbas. Pe plan intern, peisajul politic al Rusiei a fost curăţat de concurenţă după moartea celui mai proeminent lider al opoziţiei din ţară, Aleksei Navalnîi. La o lună după ce Navalnîi a murit într-o închisoare izolată la nord de Cercul Polar Arctic, liderul de la Kremlin a fost reales într-o cursă care i-a permis să revendice mandatul cu un scor covârşitor, indiferent de cât de corecte sau nu au fost alegerile.
Poate că Putin proiectează încredere, dar o nouă incertitudine îl aşteaptă după colţ. Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a făcut campanie cu promisiunea de a pune capăt războiului Rusiei cu Ucraina. Şi, deşi foaia sa de parcurs pentru o încheiere negociată a conflictului este departe de a fi evidentă, Trump a spus un lucru clar: doreşte ca acest lucru să se întâmple rapid. „(Este) unul dintre lucrurile pe care vreau să le fac şi rapid – iar preşedintele Putin a spus că vrea să se întâlnească cu mine cât mai curând posibil”, a declarat Trump la un eveniment recent în Arizona. „Deci, trebuie să aşteptăm asta. Dar trebuie să punem capăt acestui război”, a punctat Trump.
Nu este de mirare că dopurile de şampanie nu au explodat la Moscova după realegerea lui Trump. Putin a mizat totul pe războiul din Ucraina: a pus economia ţării sale pe picior de război; a făcut alianţe mai strânse cu Coreea de Nord şi Iranul pentru a menţine în funcţiune maşinăria de război; şi a ajuns pe lista celor căutaţi de Curtea Penală Internaţională, toate în urmărirea scopului suprem de a demola viabilitatea Ucrainei ca stat.
Ce îi apropie pe Putin și Trump
Ca să fie clar, Trump şi Putin au unele puncte comune. Summitul de la Helsinki din 2018 dintre cei doi a arătat că Trump este dispus să rupă în bucăţi normele stabilite de mult timp în ceea ce priveşte desfăşurarea politicii externe, la fel ca Putin, iar admiraţia declarată a lui Trump pentru caracterul de om puternic al lui Putin i-a îngrijorat pe observatorii americani cu privire la tendinţele autoritare de acasă.
Dar abordarea mercurială a lui Trump faţă de politica externă înseamnă că Kremlinul ar putea fi nevoit să se pregătească de o negociere imprevizibilă.
Viitorul emisar special al lui Trump pentru Rusia şi Ucraina, generalul-locotenent în retragere Keith Kellogg, a comparat războiul cu o „luptă în cuşcă” între cele două ţări, pe care Trump o poate arbitra. „Ai doi luptători şi amândoi sunt epuizaţi, ai nevoie de un arbitru care să îi separe”, a declarat el la Fox Business. „Cred că preşedintele Donald J. Trump poate face asta. Cred că de fapt ambele părţi sunt dispuse să se întâlnească – în cele din urmă – şi să discute”, a spus Kellogg.
Cum va funcţiona această analogie în practică este o întrebare deschisă. În ultimele săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimr Zelenski şi-a schimbat retorica, recunoscând că Ucraina nu are puterea de a recâştiga toate teritoriile pe care le-a pierdut în favoarea Rusiei. În cadrul sesiunii de întrebări şi răspunsuri de la sfârşitul anului, Putin a semnalat şi el că este dispus să negocieze, afirmând: „Politica este arta compromisului. Noi am spus întotdeauna că suntem pregătiţi atât pentru negocieri, cât şi pentru compromisuri”.
Dar, dincolo de platitudini, Putin a dat puţine detalii – şi şi-a petrecut cea mai mare parte a maratonului televizat de întrebări şi răspunsuri transmiţând o poziţie de forţă, atât pentru ruşii obişnuiţi, cât şi pentru viitoarea administraţie Trump.
Liderul de la Kremlin, de exemplu, a ripostat la o întrebare din partea lui Keir Simmons de la NBC, care l-a întrebat dacă eşecurile jenante din politica externă, cum ar fi căderea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care s-a refugiat recent în Rusia, ar însemna că va negocia de pe o poziţie slăbită. Răspunsul lui Putin a fost: „Am venit în Siria acum 10 ani pentru a preveni crearea unei enclave teroriste acolo, precum cea pe care am văzut-o în alte ţări, de exemplu, Afganistan. Am atins acest obiectiv, în general”.
Pe ce mizează Rusia și care ar putea fi punctul slab
Rusia are încă o anumită influenţă diplomatică în Orientul Mijlociu, în ciuda prăbuşirii regimului Assad.
Hanna Notte, director al programului Eurasia la James Martin Center for Nonproliferation Studies, o organizaţie non-profit din SUA, a declarat că Rusia are încă „pârghii de negociere” cu privire la Siria, inclusiv statutul Moscovei de membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. „Rolul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU – unde îşi poate folosi sau nu dreptul de veto – este semnificativ pentru HTS (conducătorii de facto ai Siriei, Hayat Tahrir Al-Sham) atunci când vine vorba de toate tipurile de procese legate de legitimarea unui nou guvern sirian”, a declarat ea. „Orice fel de procese care se referă la o tranziţie politică într-o perioadă post-Assad, dacă Organizaţia Naţiunilor Unite este implicată, cred că nu v-aţi dori ca ruşii să fie de partea greşită a acestui proces”, a punctat ea.
În ceea ce priveşte economia, Putin se limitează, de asemenea, la puncte de vedere pozitive, chiar dacă ruşii obişnuiţi simt durerea provocată de preţurile ridicate la alimente şi de prăbuşirea rublei. Dar nu se poate merge prea departe. Într-o analiză recentă, Alexandra Prokopenko, membru al Carnegie Russia Eurasia Center, un grup de reflecţie cu sediul la Berlin, a observat că economia Rusiei, suprastimulată pe timp de război, s-ar putea apropia de un punct de criză. „Fiecare lună care trece intensifică presiunea”, a scris ea. „Kremlinul se apropie de un punct de cotitură în care contractul social dintre stat şi popor se va schimba în mod inevitabil. Ruşilor li se cere din ce în ce mai mult să accepte creşterea inegalităţii şi scăderea calităţii vieţii în schimbul stabilităţii pe termen scurt şi al mândriei simbolice în ideea unei „naţiuni fortăreaţă”. Dar chiar şi acest compromis devine din ce în ce mai puţin durabil”, a comentat Prokopenko.
Putin a venit la putere în urmă cu 25 de ani cu o promisiune de guvernare puternică după un deceniu de traume colective în timpul erei Elţîn. El şi ţara sa trebuie acum să-l înfrunte pe Trump într-o nouă perioadă de probleme, scrie news.ro.
