Într-o comună mică precum Casimcea, județul Tulcea, oamenii se cunosc, cu toții, între ei, știind cu ce se ocupă și mai ales ce averi au. Astfel, Bita H., și-a jefuit consăteanul, pe Dumitru Pîrvulescu, fost candidat din partea alianței USR-Plus la primăria Casimcea în 2020, de aproape 2000 de euro. Potrivit fostului candidat, nu ar fi fost prima oară când bărbatul îl fură. El a precizat că hoțul l-a deposedat în trecut de încă 1.000 de lei. Desigur, într-un final, respectivul bărbat a fost condamnat. Decizia nu este definitivă încă.
În perioada 11-13 noiembrie 2023, Dumitru Pîrvulescu și-a lăsat autoturismul staționat în garajul din curtea casei sale, încuiat, iar în interior a lăsat o borsetă în al cărei buzunar se afla suma de 8.000 de lei, iar într-un alt buzunar, suma de 600 de lei. În dimineața de 13 noiembrie 2023, intenționând să plece cu mașina pentru a face o plată, a constatat că din borsetă lipsea suma de 8.000 de lei și tot atunci a observat că geamul mic din spate dreapta al autoturismului este spart. Cu privire la săvârșirea furtului, Dumitru Pîrvulescu a menționat că îl bănuiește ca autor pe Bita H., deoarece acesta a mai lucrat la ferma pe care o deține și cunoștea unde sunt ținuți banii, totodată declarând că acesta a mai sustras în trecut suma de 1.000 de lei din aceeași borsetă aflată în autoturism, furt pe care nu l-a reclamat în perioada respectivă.
Furat chiar de omul lui de încredere
Având în vedere datele existente, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința lui Bita H. ocazie cu care, într-o plită cu fața metalică, aflată într-o anexă a casei, au fost identificate mai multe bancnote de 50 de lei și 100 de lei, însumând 6.650 de lei. Cu privire la suma de bani identificată, Bita H. a menționat că provine din furtul comis de el la data de 13 noiembrie 2023, în dauna persoanei Dumitru Pîrvulescu. Fiind audiat, Bita H. a declarat că în seara de 12 noiembrie 2023, în jurul orei 20:00, a pătruns mai întâi în curtea persoanei vătămate și apoi în garaj, unde era staționat autoturismul acestuia marca Volvo, a spart cu o șurubelniță geamul mic al portierei dreapta, iar din interiorul autoturismului, respectiv dintr-o borsetă aflată pe bancheta spate, a sustras suma de 8.000 de lei. După săvârșirea faptei, s-a deplasat în marginea localității Casimcea, unde a aruncat șurubelnița folosită pentru spargerea geamului autoturismului, iar banii i-a ascuns într-o plită. Știa că bărbatul ține sume importante de bani în borseta pe care o lasă în autoturism, pentru că anterior a lucrat la aceasta ca zilier.
Condamnarea
Magistrații din cadrul Judecătoriei Babadag au decis să îl condamne pe Bita H. la 1 an și 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Decizia nu este definitivă, potrivit rejust.ro.