Președintele AUR, George Simion, și consilierul onorific al lui Marcel Ciolacu, Victor Ponta, se află în SUA pentru a participa la inaugurarea lui Donald Trump. Dar, până la evenimentul de luni, niciunul nu a ratat șansa de a se fotografia la Washington, în mijlocul acțiunii.
Pe contul de X, Simion a publicat mai multe fotografii și filmulețe alături de oamenii lui Donald Trump.
Într-un videoclip, Simion apare alături de fostul strateg-șef al lui Trump, Steve Bannon, recent eliberat din închisoare. Bannon a avut și un mesaj pentru Ciolacu, la cererea liderului AUR.
„Socialismul va ajunge la coșul de gunoi al istoriei. Vremea voastră a trecut!”
spune Bannon, întrebat de Simion ce mesaj îi transmite premierului român.
VIDEO
George Simion nu a ratat nici ocazia de a se poza cu fiul lui Trump, Donad Trump Jr., despre care spune că este „un prieten al României și un susținător al Europei noastre a națiunilor”.
Într-o altă fotografie, Simion apare alături de Mike Johnson, purtător de cuvânt al Cemerei Reprezentanților SUA.
Și Victor Ponta a publicat pe pagina de Facebook câteva fotografii de la Washington, însoțite de următoarea descriere:
“Sunt mândru că sunt unul dintre românii care pot să participe la Evenimentele organizate cu ocazia Inaugurării Președintelui Trump! Lumea se schimbă de mâine – și Romania trebuie să aibă curaj să se urce în “trenul schimbării” condus de Trump&Musk ! Dar, întotdeauna, #româniapeprimulloc. Sigur o să vă explice cineva la televizor că am 6 degete la o mână; și, bineînțeles, pozele sunt fake, dar totuși făcute în drum spre wc ul din Ballroomul de la un hotel din București , nu din Washington”.