Fostul mare handbalist Cornel Oţelea, câştigător a trei titluri mondiale cu echipa naţională a României, a decedat, miercuri, la vârsta de 84 de ani.
„Ne-a părăsit Cornel Oţelea, cel mai medaliat handbalist român din istorie! O zi tristă pentru sportul românesc şi stelist. Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani. Nea Cornel va rămâne pentru totdeauna scris în cartea de aur a sportului românesc drept un uriaş sportiv, un mare antrenor, dar şi unul dintre cei mai valoroşi conducători. Clubul Steaua transmite condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
a anunţat Clubul Sportiv al Armatei Steaua pe pagina oficială de Facebook.
Cariera uluitoare a lui Cornel Oțelea
Cornel Oţelea a contribuit la succesul echipei naţionale la turneele finale de la Dortmund 1961, Praga 1964 şi Paris 1970.
El a câştigat, de asemenea, Cupa Campionilor Europeni, atât din postura de sportiv, în anul 1968, cât şi din cea de antrenor, în 1977. Cornel Oţelea a îmbrăcat de 92 de ori tricoul primei reprezentative a României, pentru care a marcat 147 goluri.
În 1983-1984, iar apoi între 1991 şi 1997, Cornel Oţelea a fost comandantul clubului Steaua Bucureşti. Tot el a fost primul handbalist avansat la gradul de general.