Deputaţii au adoptat, decizional, un proiect de lege care prevede că mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, pot decide pentru ele şi pentru copilul lor în relaţia cu instituţiile statului, dar şi în obţinerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului. Legea merge la promulgare, transmite News.ro.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederi care să reglementeze dobândirea capacităţii de exerciţiu depline a minorelor care împlinesc vârsta de 16 ani şi care dau naştere unui copil, astfel încât acestea să poată decide pentru ele şi pentru copilul lor, în relaţia cu instituţiile statului, dar şi în obţinerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.
„Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical şi/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea copilului.
În cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor, precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora, se acordă mamelor, la solicitarea acestora”
conform iniţiativei legislative.
Votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
Conținut Digi24.