Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în urma verificării unui autoturism, patru cetățeni străini care au prezentat pentru legitimare pașapoarte false.
În data de 07.03.2025, în jurul orei 02:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 5, au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Grecia. Vehiculul era condus de un cetățean iranian, în vârstă de 33 de ani, având ca pasageri patru bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 40 de ani.
La control, pasagerii au prezentat pașapoarte emise de autoritățile din Spania și Italia. În urma verificării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că pașapoartele prezentate nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.
Având în vedere cele constatate, cetățenii străini au fost predati autorităților de frontieră bulgare.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Totodată, precizăm că cetăţeanul iranian a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Codul penal.
După aderarea completă a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze pe baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea granițelor țării. De asemenea, competența în gestionarea migrației ilegale rămâne la nivel național, pentru o gestionare eficientă a acestui tip de infracționalitate.