Consiliul Județean Constanța a reușit să deblocheze, în sfârșit, situația privind atribuirea contractului pentru Lotul 3/Grupa 03 din cadrul transportului public județean de persoane. După mai bine de doi ani marcați de licitații eșuate, contestații și intervenții ale instanțelor, autoritatea județeană a recurs la o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, soluție permisă în situații excepționale.
Licitația pentru cele opt loturi a fost lansată în 2022, însă Lotul 3 s-a dovedit a fi un punct sensibil. În timp ce restul loturilor au fost atribuite fără probleme majore, Lotul 3 a rămas neacoperit din cauza ofertelor neconforme, retragerilor neașteptate ale unor operatori economici și deciziilor judecătorești care au dus la anularea unor proceduri.
Cine va furniza transportul public județean pentru lotul 3
În acest context, Consiliul Județean Constanța a optat pentru o abordare alternativă, iar demersul s-a dovedit eficient. Contractul pentru Lotul 3 a fost atribuit Asocierii formate din Grup Atyc S.R.L. (lider), Transevren, Macron Star, Dumacris Inst., Girueta Tur, Metropolitan și Vibo Ttans. Valoarea estimată a contractului se ridică la 5.979.810,89 de lei.
Lotul 3 cuprinde șase trasee, respectiv Constanța–Murfatlar–Poarta Albă, Constanța–Cobadin–Fântâna Mare, Constanța–Deleni–Dunăreni, Constanța–Adamclisi–Viile, Constanța–Dobromir–Oltina și Constanța–Adamclisi–Ostrov Vamă.