Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității sunt prezenți în mijlocul tinerilor, în zonele intens circulate, în apropierea cluburilor și pe plajă, pentru a desfășura acțiuni de informare privind riscurile consumului de substanțe interzise și violența. Prin dialog direct și distribuirea de materiale informative, oamenii legii au transmis un mesaj clar: distracția nu trebuie să vină cu riscuri.
La data de 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat acțiuni de prevenire a violenței și consumul de substanțe interzise, în stațiunea Vama Veche.
Polițiștii au fost alături de tineri în zonele aglomerate, în apropierea cluburilor și pe plajă, oferind sprijin și informații, pentru ca turiștii să fie în siguranță și să se poată distra fără riscuri.
Colegii noștri au discutat cu tinerii și le-au distribuit materiale informative despre riscurile consumului de substanțe interzise, dar și despre consecințele legale ale comportamentelor agresive.
Polițiștii sunt alături de voi în această minivacanță! Vama Veche este mai frumoasă când toți suntem în siguranță.
transmit reprezentanții IPJ Constanța

