În perioada 20–27 iunie, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, s-au înregistrat 69 de incendii de vegetație.
-64 de incendii de vegetație uscată
-5 incendii de miriște
Pagubele sunt însemnate:
Peste 650 de hectare afectate
Aproximativ 2.000 de baloți de paie distruși
270 ha de vie, 250 ha de lan de grâu, 30 ha de orz, 40 ha de miriște arse
Cauzele principale ale producerii acestor incendii sunt:
- Fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător
- Jocul copiilor cu focul
- Căldura solară acumulată, concentrată sau reflectată
Pentru gestionarea acestor situații de urgență, au fost mobilizate:
17 ofițeri și 472 de subofițeri
139 de autospeciale de stingere
14 echipaje SMURD
6 echipaje din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență
RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENI:
Nu folosiți focul deschis în locuri cu vegetație uscată!
Supravegheați copiii și nu le permiteți accesul la surse de foc!
Nu aruncați țigările aprinse la întâmplare!
Nu aprindeți focul în apropierea culturilor agricole sau a zonelor împădurite!
Anunțați imediat orice început de incendiu la 112!
Intervenim prompt, dar prevenția salvează vieți și bunuri! Împreună putem reduce riscul acestor evenimente!”
transmit reprezentanții ISU Dobrogea.