Planul președinției daneze este ca, în al doilea semestru al acestui an, să deschidă cu Ucraina și Republica Moldova negocierile privind aspectele cheie ale integrării în UE, cunoscute și sub numele de primul capitol al negocierilor, cel care vizează valorile fundamentale, a explicat joi ministrul afacerilor europene al Regatului Danemarcei, Marie Bjerre, a cărei țară a preluat la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, informează EFE.
Într-o conferință de presă desfășurată în orașul danez Aarhus, ea a adăugat că Copenhaga depune eforturi pentru a găsi soluții pentru ridicarea vetoului ungar.
Ungaria se opune demersului Ucrainei de a-și continua aderarea la UE, iar săptămâna trecută, la sosirea la summitul european de la Bruxelles, prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că 95% dintre ungurii care au participat la un recent ‘vot consultativ‘ resping integrarea Ucrainei în UE.
Orban a afirmat că rezultatele consultării, în cadrul căreia aproximativ 2 milioane de persoane (din 9,6 milioane de locuitori) au răspuns la o serie de întrebări, îi ofereau astfel posibilitatea să apere la summitul menționat poziția critică a Ungariei față de Ucraina.
‘Ungaria nu susține integrarea (europeană) a Ucrainei‘, a reiterat cu acel prilej șeful guvernului de la Budapesta.
Însă Bjerre a declarat joi că este ‘foarte important pentru lupta ucrainenilor pentru libertate să aibă o perspectivă de aderare la UE‘ și că acest lucru este important și pentru Republica Moldova.
Este important pentru țările din Balcanii de Vest, unde observăm în prezent că SUA s-au retras și că, în schimb, influența Rusiei este foarte prezentă‘, a comentat ea. ‘Și, dacă UE nu este puternică sau prezentă și nu reprezintă o forță de tracțiune, riscăm să pierdem aceste țări și (riscăm) ca în aceste țări să fie generată instabilitate‘, a adăugat Bjerre.
Politiciana daneză a subliniat că, din acest motiv, extinderea are legătură cu securitatea și că UE nu își poate permite să ‘pună în pericol acest lucru‘.
Va fi mai costisitor pentru Europa dacă nu vom continua cu extinderea’, a apreciat ea.
Dacă acest lucru nu este posibil, suntem pregătiți să căutăm toate soluțiile politice și practice pentru a merge mai departe. Acest lucru este foarte important pentru Europa și este important pentru securitatea și stabilitatea noastră‘, a comentat Bjerre.
Ea a îndemnat pe toată lumea să țină cont de faptul că o singură țară, referindu-se la Ungaria, se opune continuării procesului de aderare a Ucrainei la UE și a subliniat că Copenhaga va pune ‘presiune maximă’ asupra Budapestei pentru ca autoritățile ungare să renunțe la reținerile lor.
În ceea ce privește posibilitatea separării proceselor de integrare ale Ucrainei și R.Moldova, astfel încât cele două țări să nu înainteze în același ritm, Bjerre a declarat că Danemarca încă lucrează la deschiderea primului capitol de negocieri cu cele două țări ‘deoarece este cea mai bună soluție’.
În ceea ce privește decizia SUA de a suspenda unele livrări de arme către Ucraina, politiciana daneză a afirmat că, dacă va fi necesar, țara sa își va intensifica sprijinul pentru Kiev și a spus, de asemenea, că speră că și alte state membre ale UE își vor crește livrările de arme către Ucraina.
Referitor la procedura deschisă împotriva Ungariei pentru nerespectarea principiilor statului de drept în temeiul articolului 7 din tratatele UE, ministrul danez a declarat că țara sa intenționează să organizeze o nouă audiere la o reuniune a miniștrilor UE în timpul președinției daneze.
Încă vedem încălcări ale valorilor fundamentale și de aceea vom continua cu procedura Articolului 7 și cu audierea Ungariei‘, a comentat ea.
Din punctul de vedere al contextului geopolitic, Bjerre și-a exprimat convingerea că Europa ‘nu mai poate rămâne în umbra Statelor Unite‘ și acum trebuie ‘să se descurce singură‘.
Cât despre migrație, oficialul danez a afirmat că ‘nu se poate permite ca migranții ilegali să submineze coeziunea și securitatea europeană‘.
Președinția daneză va depune eforturi pentru a găsi soluții noi și inovatoare pentru gestionarea migranților ilegali și controlul afluxului de persoane către UE‘, a declarat ea.
Marie Bjerre și-a exprimat convingerea că normele și convențiile internaționale ‘nu ar trebui să protejeze migranții mai bine decât pe propriii noștri cetățeni‘, transmite agerpres.ro.