Mihai Leu va fi condus astăzi, 4 iulie, pe ultimul drum. Apropiații și sute de fani sunt așteptați să își ia adio de la fostul campion. În Hunedoara va fi zi de doliu în memoria celui care a scris istorie în sportul românesc.
Mihai Leu a murit marţi seară, la 56 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, de la ora 12.00.
Consiliul Local Hunedoara a hotărât, într-o şedinţă extraordinară, declararea zilei de 4 iulie 2025 ca zi de doliu local pe raza municipiului, ca omagiu adus lui Mihai Leu. Drapelul României va fi arborat în bernă la sediile instituţiilor şi autorităţilor publice locale din oraş, iar instituţiile sportive şi culturale îşi vor adapta programul în mod corespunzător. De asemenea, prin hotărârea de astăzi, Consiliu Local Hunedoara recomandă persoanelor fizice, juridice şi operatorilor economici să adopte o conduită sobră în data de 4 iulie 2025.
„Mihai Leu, cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, a fost una dintre cele mai respectate figuri ale sportului românesc. Campion mondial la box profesionist (primul pugilist român care a reuşit această performanţă), pilot de raliuri şi mentor pentru tinerii sportivi, Mihai Leu a promovat valorile de respect, determinare şi excelenţă şi a reprezentat cu onoare Hunedoara în întreaga lume”
notează Primăria Hunedoara pe Facebook.
„Prin performanţele sale, prin perseverenţa sa, prin energia pozitivă pe care o emana mereu şi, pur şi simplu, prin felul său de a fi, Mihai Leu a devenit un simbol al Hunedoarei. A iubit acest oraş mai mult decât ne putem noi imagina, iar acest oraş îi datorează mai mult decât i-ar putea oferi vreodată.”
a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al campionului la box și raliu a fost depus, miercuri seara, în sala de la intrarea în Casa de Cultură a municipiului Hunedoara.
„Niciodată nu ești pregătit pentru astfel de momente.”
„Niciodată nu ești pregătit pentru astfel de momente. Ne cunoșteam din copilărie și a fost între noi o copilărie foarte frumoasă, am fost mereu alături unul de celălalt, ne-am susținut, ne-am încurajat, a fost mereu o explozie de iubire cu Mihai”
a spus Gabriela Mărginean, prietenă de familie.
„Încă nu îmi vine să cred, mă tot gândesc și sunt șocat. L-am cunoscut din copilărie, am locuit aproape, a fost chiar o vedetă care n-a suferit niciodată de vedetism, nu avea niciodată aere, deși era o personalitate.”
a spus Ioan Prejban, prieten
„România a pierdut astăzi un mare Campion… Dumnezeu să te odihnească Mihai … continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veșnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferință”
a scrie pe Facebook Lucian Bute.