În cursul zilei de ieri, 19 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au organizat o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență comise în mediul stradal.
La activități au participat 40 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, precum și polițiști ai Serviciului Criminalistic și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Astfel, au fost legitimate peste 250 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 230 de autoturisme. În urma activităților, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei.




De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere. Totodată, au fost retrase 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost reținute 8 certificate de înmatriculare.
Polițiștii le reamintesc cetățenilor importanța respectării legislației în vigoare și asigură comunitatea de faptul că astfel de acțiuni vor continua, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.