Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii.
Stormy, în vârstă de 45 de ani, a povestit cum simte că i s-a făcut dreptate – şi avertizează lumea înainte de o nouă candidatură a lui Trump: „Este complet şi total rupt de realitate”.
De când a ieşit din boxa martorilor în procesul penal al fostului preşedinte pentru banii tăinuiţi, actriţa porno a refuzat să vorbească. Dar, după ce l-a doborât pe cel care a fost cândva cel mai puternic om din lume, Stormy, a declarat că, în ciuda modului în care s-a făcut dreptate, nu va scăpa niciodată de ameninţările cu moartea din partea susţinătorilor lui Trump.
„Întotdeauna te simţi ca şi cum ai fi personajul negativ, chiar şi atunci când nu e cazul. A fi în instanţă a fost atât de intimidant cu juraţii care se uitau la tine, dar mă bucur că au ieşit la iveală lucrurile care au trebuit să iasă la iveală şi au dovedit că am spus adevărul tot timpul. Nu s-a terminat pentru mine. Nu se va termina niciodată pentru mine. Poate că Trump este vinovat, dar eu tot trebuie să trăiesc cu toată această situaţie
a spus ea.
Stormy s-a declarat „şocată” de rapiditatea cu care juriul l-a găsit pe fostul preşedinte – primul lider american condamnat vreodată – vinovat de toate cele 34 de acuzaţii, spunând că acest lucru arată că au crezut în mărturia ei.
Când a fost întrebată despre ce sentinţă ar trebui să primească Trump, Stormy a spus:
„Nu ştiu care ar putea fi sentinţa sau ce va înţelege Trump. Este ca atunci când ai un copil şi, uneori, îi iei telefonul sau tableta, dar dacă este pasionat de altceva, nu îi va păsa. Se va duce să îşi coloreze cărţile de colorat. Trebuie să-l pedepseşti, adică să-i iei telefonul şi tableta sau să nu-l laşi să mănânce desert. Trebuie să găseşti pedeapsa care nu doar se potriveşte cu infracţiunea, ci este corectă şi echitabilă şi care are impact asupra persoanei respective. Cine ştie ce este asta cu Trump”.
potrivit News.ro