Spectacolul de reconstituire istorică „ORIGINI” se va desfășura în localitatea constănțeană Adamclisi, la poarta Cetății Tropaeum Traiani, sâmbătă, 8 iunie 2024, de la ora 19.00.
Prima reprezentație s-a desfășurat pe 1 iunie, în Constanța, pe Plaja Reyna, unde, publicul a fost încântat de prestația actorilor și acrobaților, i-a aplaudat pe artiștii care au oferit o lecție de istorie pe viu și, atât adulții, cât și copiii s-au fotografiat cu aceștia.
Spectacolul este compus din trei episoade distincte, care se desfășoară în trei locuri diferite din județul Constanța, mai exact în vecinătatea a trei situri arheologice deosebite, respectiv Tomis (Constanța), Tropaeum Traiani (Adamclisi) și Carsium (Hârșova).
Publicul poate vedea cascadori profesioniști recunoscuți internațional, cai special pregătiți și dresați pentru scene de luptă și cascadorii ecvestre, muzicieni, umoriști, actori, acrobați, reenactori și zeci de figuranți, care prezintă, prin intermediul unui scenariu original, momentele-cheie ale evoluției țării noastre.
Din distribuție fac parte actorii: Denis Ștefan, Cristi Iacob, Crina Matei, Georgiana Rusu, Dan Cojocaru, Andu Axente și Gabriel Monțescu, regia fiind asigurată de Dan Motanu.
Proiectul este organizat de Asociația „Vulturii Carpaților”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
”Conceptul proiectului «Origini», are la bază o viziune nouă, holistică, asupra organizării de evenimente cu specific istoric, cu puternic impact asupra publicului din toate categoriile și care își găsește perfect locul în contextul bogat cultural și istoric al Județului Constanța.
Asociația Cultural-Artistică Vulturii Carpaților prezintă o lecție de ISTORIE PE VIU, având ca subiect povestea reală a ținutului dintre Dunăre și Mare – Dobrogea, parte a provinciei romane Moesia Inferior și, apoi, provincie distinctă sub numele de Scythia Minor.
Un spectacol pus în scenă de Vulturii Carpaților este, de fapt, UN FILM LIVE, la care spectatorii trăiesc cu emoție momentele de luptă, simt adrenalina în scenele dramatice și admiră jocul actorilor, fiind în permanență conectați la tensiunea acțiunii”, afirmă managerul proiectului „Origini”, Dan Pîșleagă.
Fiecare dintre cele trei episoade interconectate spune povestea unei provincii locuite de romani, geți și greci, o zonă bogată și mereu în pericol de a fi atacată.
După spectacolul de la Constanța, urmează alte două, în localitățile Adamclisi și Hârșova. Acestea sunt organizate de Asociația Vulturii Carpaților, în colaborare cu cele mai titrate organizații și instituții dindomeniu: Uniunea Cascadorilor Profesioniști din Romania, Circul de Stat, Asociația Culturală Tomis, Discover Dobrogea și reputați actori români.
Participarea publicului la spectacolele „ORIGINI” este gratuită.
Programul reprezentațiilor din următoarea perioadă:
08.06.2024 – Adamclisi / Tropaeum Traiani – ora 19.00;
15.06.2024 – Hârșova / Carsium – ora 19.00.
Valoarea proiectului: 1.333.400 lei din care contribuția Autorității Finanțatoare este de 1.200.000
lei și contribuția proprie de 133.400 lei.
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.