În perioada 5-6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor de circulație și a consumului și traficului de droguri.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate aproximativ 180 de persoane și au fost verificate 53 de vehicule și 34 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 23.000 de lei.
De asemenea, au fost verificate 3 persoane față de care instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Totodată, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.