În perioada 10–11 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Totodată, s-a acționat pentru prevenirea faptelor comise cu violență, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 130 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 43.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.