Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță vineri că a aplicat amenzi de 35.000 de lei pentru cinci unități de alimentație publică din incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă București, în urma unor controale care au scos la iveală mai multe nereguli.
Punctele de lucru verificate de comisarii ANPC sunt Chozen Noodle, Origini, Fornetti, Hesburger și La Croissant.
Pe lângă amenzi, inspectorii au retras de la comercializare peste 60 de kilograme de produse alimentare.
Controalele au evidențiat abateri la toate cele cinci unități verificate, ceea ce a condus la aplicarea unui număr de patru amenzi contravenționale, în valoare totală de 35.000 de lei. De asemenea, comisarii ANPC au dispus măsura opririi definitive de la comercializare a unei cantități de 61,62 kg de produse alimentare, în valoare de 11.059 lei, și au emis două invitații pentru continuarea verificărilor”, a transmis ANPC, într-un comunicat.
Principalele nereguli constatate au fost nerespectarea gramajului produselor alimentare comercializate, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde, produse alimentare fără etichete care să conțină elemente de identificare, neafișarea informațiilor specifice despre preparatele culinare comercializate și produse alimentare cu elemente de identificare incomplete sau lipsă, potrivit hotnews.ro.