Mașina lui Gigi Becali, superbul Rolls-Royce Ghost albastru pe care l-a prezentat în urmă cu doar 3 săptămâni, a fost implicată într-un accident chiar în fața Palatului.
Gigi Becali a venit în fața jurnaliștilor, în urmă cu doar 3 săptămâni, într-o mașină Rolls-Royce Ghost, culoarea albastru, care valorează aproximativ 500.000 de euro. Joi, 15 mai, „bijuteria” a fost implicată într-un carambol.
După ce era să rămână fără permis pe 2 mai, pentru că ar fi condus cu 105 km/h în localitate, Gigi Becali are o nouă problemă. Joi, 15 mai, mașina patronului de la FCSB a fost avariată chiar în fața Palatului său din Aleea Alexandru.
Potrivit prosport.ro, incidentul s-a produs după ce șoferul unui autoturism a ieșit fără să se asigure dintr-o curte. În acel moment, bolidul lui Gigi Becali ar fi intrat în coliziune cu el, dar și cu o a treia mașină aflată pe carosabil.
Toate cele trei autovehicule au fost avariate și, din câte se pare, de vină ar fi fost șoferul a cărui mașină are daunele cele mai mari, respectiv a celui care ieșit din curte fără să se asigure.
Gigi Becali, prima reacție după ce mașina de jumătate de milion de euro a fost avariată: „Poate Luțu”
Gigi Becali a oferit o primă reacție în urma acestui eveniment nefericit. Patronul FCSB a rămas înmărmurit când a aflat ce s-a întâmplat cu mașina sa de jumătate de milion de euro.
Acum am ieșit de la biserică! Ce mașină, tată? Eu sunt cu aia neagră, aia nouă e parcată la Palat. Poate Luțu, nu știu!”, a declarat Gigi Becali, conform prosport.ro.
Nu este însă prima oară când mașinile deloc ieftine din garajul lui Gigi Becali sunt avariate pe șosele. În ultimii ani, omul de afaceri a investit bani serioși în reparații. Acum câteva luni, patronul de la FCSB a intrat într-un șanț pentru a evita un accident mai grav, potrivit fanatik.ro.