Cu ocazia sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută în tradiția populară drept Rusaliile, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia mai multe slujbe religioase în Constanța și în împrejurimi, atât duminică, 8 iunie, cât și luni, 9 iunie, când este prăznuită Sfânta Treime, știută și lunea Rusaliilor.
Programul arhiepiscopului Teodosie
Duminică, 8 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh
– de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Slujba va fi urmată de oficierea Vecerniei, în cadrul căreia va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, ce simbolizează „limbile de foc” ale Duhului Sfânt, pogorâte peste Apostoli;
– de la ora 17.00, va oficia Pavecernița Mare la mănăstirea Văcăreștii Noi, cu prilejul cinstirii Sfintei Treimi, hramul așezământului monahal.
Luni, 9 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. De la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Treime” din parcul Casei de Cultură din Constanța.
se arată în comunicatul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului