Președinta USR, Elena Lasconi, care va participa miercuri la consultările de la Palatul Cotroceni, susține dezvoltarea unei capacități de apărare la nivelul statelor europene, precum și faptul că negocierile de pace trebuie să se desfășoare în prezența Ucrainei.
Din delegația care va reprezenta USR la discuțiile de la Cotroceni vor mai face parte Dominic Fritz, Ionuț Moșteanu și Ștefan Pălărie.
Întotdeauna am spus că orice pace se încheie cu Ucraina la masă. Ar trebui să obținem pe termen lung o autonomie, dezvoltarea unei capacități de apărare la nivelul statelor europene, care să descurajeze Federația Rusă și dezvoltarea unor mijloace de proiecție a puterii la nivel global”
a precizat Lasconi
Ea se pronunță pentru investițiile în industria de apărare din România, care să producă armament și muniție la standarde NATO. Lidera USR a menționat că producția la nivel național ar permite inclusiv o scurtare a termenelor de livrare.
România poată să aibă un cuvânt greu de spus la nivel regional. Cea mai importantă resursă pe care o avem sunt creierele. Avem oameni superinteligenți. De ce nu am putea să investim masiv în toată industria de apărare a României și să devenim relevanți? (…) Mai ales că avem oameni pricepuți. Eu nu văd o problemă în a investi în industria de apărare, dar să nu îi mai plătești prost (pe angajați – n.r.). A fost o grevă de curând la Cugir, tocmai din acest motiv. Este nevoie de viziune. Eu cred că am putea să devenim superrelevanți pentru toată regiunea și să ținem foarte aproape de Polonia, care este un exemplu pentru mine”
a explicat Lasconi.
Lidera USR a salutat inițiativa consultărilor de la Palatul Cotroceni, mai ales în contextul în care Ilie Bolojan deține interimar funcția de președinte. De asemenea, organizarea acestor discuții contribuie la asigurarea stabilității la nivel național, a apreciat lidera USR.
În opinia sa, Ilie Bolojan ar trebui să explice motivele pentru care România susține Ucraina și cât de importantă este aceasta pentru viitorul Europei.
Cred că ar trebui să explice mai bine – pentru că asta a lipsit până acum – de ce sprijinim noi Ucraina, cu ce am ajutat-o concret și cât de importantă este pentru viitorul României și pentru viitorul Europei. Pentru că e foarte important ca Ucraina să câștige războiul”
a spus Lasconi.
Președintele interimar Ilie Bolojan a invitat, miercuri, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, pentru consultări în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, care va avea loc la Bruxelles, a anunțat Administrația Prezidențială, transmite agerpres.ro.