Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și Muzeul Național al Marinei Române, vă invită să vizitați expoziția „70 de ani de Scafandrerie Autonomă în România (1955–2025)”, deschisă în foaierul Delfinariului Constanța.

Echipamente originale, imagini de arhivă, documente, medalii și mărturii inedite din istoria scufundărilor autonome vă așteaptă într-un demers muzeal dedicat memoriei pionierilor acestui domeniu – de la cercetarea subacvatică, la cinema și explorare.
Punctul de plecare al expoziției este anul 1955, când Studioul Cinematografic Buftea a achiziționat primele echipamente autonome de scufundare și aparatură de filmare subacvatică. Expoziția aduce un omagiu unor personalități remarcabile, care au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. Secțiuni speciale sunt dedicate comandorului Constantin Scarlat, pionier al cercetării arheologice submarine, și regizorului Sergiu Nicolaescu, care a promovat scafandreria prin filmele sale, fiind, totodată, primul regizor român care a realizat filmări subacvatice în țara noastră.
În anul 1955, Sergiu Nicolaescu a convins conducerea Studioului Buftea să achiziționeze echipamente de scafandru autonom, alături de accesorii pentru filmările subacvatice. A adus un aparat de filmat Cameflex de 35 mm, cu vizare directă prin prismă reflex, fabricat în Franța, precum și o carcasă Aquaflex, de ultimă generație, special concepută pentru acest model (brevet din 1949). Aceste dotări au fost utilizate la Studioul „Alexandru Sahia” pentru realizarea primului film subacvatic din cinematografia românească – „Scoicile nu au vorbit niciodată” (1962), în regia lui Virgil Calotescu.
Expoziția este deschisă publicului până pe 14 noiembrie 2025, în timpul programului de funcționare al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Accesul este inclus în biletul de intrare la Delfinariu.