În vederea executării lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta de transport apă potabilă cu diametrul nominal de 800 mm, la nivelul compensatorului poziționat pe tablierul podului rutier ce traversează canalul Dunăre – Marea Neagră din municipiul Medgidia, RAJA S.A. va sista furnizarea apei, miercuri – 30 iulie 2025, în intervalul orar 08:00 – 20:00.
În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Municipiul Medgidia din zonele:
- Zona Gără;
- Zona de Nord (perimetrul delimitat de Canal și ieșirea din oraș).
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranță și continuitatea furnizării serviciilor.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.