Vineri, 23 mai a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 62 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Cauciucului din comuna Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Sâmbătă, 24 mai a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 18 ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Circului fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul i-ar fi fost încredințat acestuia de o femeie, de 18 ani, știind că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.