Un tânăr a fost depistat luni, 30 iunie, de jandarmi în Constanța, având asupra sa substanțe susceptibile a fi interzise. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:00, pe strada Termele Romane, în timpul unei misiuni de patrulare de rutină a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Jandarmii au observat un tânăr de 29 de ani care se odihnea pe o bancă, consumând o bere. În urma legitimării și a controlului corporal, în geanta acestuia a fost descoperit un recipient ce conținea mai mulți muguri vegetali, de culoare verde-oliv, cu miros specific. De asemenea, a fost găsit și un dispozitiv de tip „grinder”, folosit la mărunțirea substanțelor psihoactive.


Persoana în cauză a fost condusă la sediul jandarmeriei, unde i-au fost întocmite actele de constatare. Substanțele găsite au fost ridicate în vederea confiscării și vor fi predate organelor de poliție pentru continuarea cercetărilor și stabilirea naturii exacte a acestora.
Jandarmeria Constanța rămâne vigilentă în lupta împotriva ilegalităților și acționează constant pentru a asigura siguranța cetățenilor.

