Tradiții de Moș Nicolae. Cine a fost Moș Nicolae și de ce este atât de așteptat de copii. Istoria sfântului care aduce fie daruri, fie nuielușe celor care au fost neascultători.
Cine este Moș Nicolae?
Sfântul Nicolae, sărbătorit pe data de 6 decembrie, este sărbătoarea care ne aduce în prim plan imaginea bunătății absolute. Icoana bătrânului celui darnic și ocrotitor al copiilor. Cam asta este ceea ce noi, oamenii, știm despre Sfântul Nicolae.
Mai știm că vine pe înserate și ne aduce daruri și câte o nuielușă dacă nu am fost cuminți. Dar cine a fost cu adevărat Sfântul Nicolae?
Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși, mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor.
Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, fiind ocrotitorul marinarilor.
Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale).
Viața Sfântului Nicolae
Conform tradiției, Sfântul Nicolae s-a născut în provincia Licia (Lichia) din sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în orașul Patara. A fost unicul fiu al unei familii foarte înstărite și evlavioase. Copil fiind, a dovedit hărnicie la învățătură și o viață virtuoasă, ceea ce a făcut ca el să crească duhovnicește și în înțelepciune creștină. Nu avea încă vârsta judecății, când el s-a deprins cu rugăciunea și înfrânarea, virtuți ce mai târziu i-au potolit patimile trupului și i-au ușurat desăvârșirea sufletului.
A rămas de timpuriu orfan de ambii părinți. Cel care avea să fie o fală a creștinătății, n-a făcut precum tânărul risipitor din Sfânta Evanghelie, ci, dimpotrivă, într-una din zile, a strâns în fața casei sale pe toți săracii și oropsiții din acel ținut și le-a dăruit toate bogățiile moștenite, pe care el le socotea a fi deșertăciuni, și L-a urmat pe Domnul Iisus Hristos.
În auzul evlaviosului Nicolae răsunau cuvintele Mântuitorului: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri.” (Luca 18, 22). Şi ca să se apropie și mai mult de Acesta, el s-a îndreptat spre Ţara Sfântă, dornic să calce pe drumurile sfințite de pașii Mântuitorului și ai ucenicilor Lui, astfel să se întărească și mai mult în credință.
Tânăr fiind, face mai multe pelerinaje în Palestina și Egipt. Nu se știe dacă a fost ales episcop în cetatea Mira, la cererea credincioșilor, care rămăseseră fără pastor, dar conform tradiției aceasta s-a întâmplat înainte de a fi închis, în timpul persecuțiilor lui Dioclețian. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.
Apărător al ortodoxiei
Sfântul mai este cunoscut și ca apărător al Ortodoxiei împotriva arienilor. Conform tradiției, a fost prezent la Sinodul de la Niceea, deși numele său nu apare în documentele din acea perioadă. A trecut la Domnul pedata de șase decembrie, cândva între anii 342 și 352.
Multe din detaliile cunoscute ale vieții lui apar abia în surse medievale. Sfântul Metodie, patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea a scris o Viață a Sfântului Nicolae în care notează că sfântul era cunoscut majorității creștinilor, astfel încât e posibil ca această scriere să se fi bazat pe tradiția orală și pe relatările care circulau la acea vreme.
Metodie amintește că Sf. Nicolae a fost crescut după cuviință de părinți binecredincioși și povestește cum Sfântul le-a înzestrat pe cele trei fiice ale unui cetățean din Patra care sărăcise, din moștenirea pe care o avea de la părinți.
Prăznuirea sa se făcea deja în vremea împăratului Iustinian, la două secole după moartea sa. După ce a apărut Viața lui, cea scrisă de Metodie, el a fost recunoscut și cinstit în întreaga Europă și mai ales în Italia.
Când Mira a fost cucerită de sarazini în anul 1034, multe orașe italiene au început să
plănuiască salvarea moaștelor sale. În anul 1087, forțe armate din Bari (Italia) au atacat Mira și au luat cu ei moaștele sfântului de la păstrătorii lor greci legitimi.
Apărător al marinarilor
Moaștele Sfântului au fost duse la Bari și așezate într-o biserică închinată Sfântului. Faima sa a crescut. Povestirea conform căreia sfântul salvase niște marinari din Marea Egee de la înec l-a consacrat ca sfânt ocrotitor al marinarilor. Popularitatea sa a crescut în așa măsură în Rusia încât aproape toate bisericile au colț de rugăciune închinat Sfântului Nicolae, și multe îl au pe Sfântul Nicolae ca al doilea ocrotitor (hram).
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, așa cum arată istoria vieții sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept. Pe când aceștia erau în închisoare, au aflat de timpul când aveau să fie omorâți și au chemat pe sfânt în ajutor. I-au pomenit și de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichia.
Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor și gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului și eparhului (administratorul provinciei). Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat în fața împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat și i-a dovedit ca bărbații aceia sunt nevinovați și că din pizmă au fost pârâți că au uneltit împotriva lui. Şi așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângă acestea a făcut încă și alte minuni.Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu și-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelșugare bine celor ce au nevoie și izbăvește de tot felul de primejdii și nevoi.
Cine este Moș Nicolae, Sfântul iubit de copii?
În timp, faima sa în nordul Europei ca sfânt episcop a lăsat locul imaginii celui care făcea cadouri copiilor (după cum a făcut cadou bani celor trei tinere fete ca să le izbăvească de vânzare), în general pe data de 6 decembrie.
Când imigranții din țările germanice și nordice au început să se așeze pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în modernul Santa Claus, Moș Crăciun de la noi, care, însă, uneori nu mai are decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină.
Două sărbători, dintre cele mai îndrăgite ale creștinătății, marchează luna decembrie: Sfântul Nicolae și Nașterea Domnului. Ceea ce caracterizează aceste sărbători si le deosebește într-un fel de altele, în fond la fel de mari din punct de vedere al Bisericii, este obiceiul de a se face daruri. La început, acest obicei îi privea mai ales pe copii, dar in timp s-a extins, încât s-a ajuns să se facă cu acest prilej daruri tuturor celor apropiați ai unei familii. Căci ele rămân, cu precădere, sărbători ale familiei.
Obiceiuri de Sfântul Nicolae
S-ar putea ca mulți sa fie surprinși de faptul ca acest obicei nu exista in vechime la români, nici de Sfântul Nicolae, nici de Crăciun. De altfel, nici astăzi, în satele mai bune păstrătoare ale vieții vechi, el nu se întâlnește. Si chiar atunci când se fac oarece daruri colindătorilor, ele sunt lucruri simple, dar cu însemnată încărcătură spirituală: colaci, nuci, mere, un pahar de vin etc. Este, de fapt vorba, despre dorința oamenilor de a păstra cât mai bine tradiția, în fond cele două sărbători fiind ale Sfântului Nicolae și ale Mântuitorului Hristos.
Astfel, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că pe 6 decembrie îl prăznuim pe Episcopul Nicolae, devenit apoi Sfânt pentru credința sa, iar pe 25 decembrie sărbătorim Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Sub nicio formă Crăciunul nu este vorba despre cadouri, Xmas, daruri, iarnă sau Mos Crăciun. Acestea sunt doar lucruri secundare, lipsite de importantă, Darul cel mai mare făcut omenirii de către Bunul Dumnezeu este Nașterea Fiului Său.
În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.
În colindele româneşti, cântate iarna, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.
Legenda nuieluşii pe care o primesc copiii neascultători
La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.
Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în cadrul Bisericii, i-a dat ereticului Arie o palmă.
Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa, în semn de avertisment.
