Luni, 7 iulie, pentru a treia zi consecutiv, pompierii tulceni intervin la incendiul izbucnit în zona localității Chilia. La fața locului acționează mai multe echipaje ale Detașamentului de Pompieri Tulcea, precum și un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.
În acest moment, forțele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de stingere și o ambarcațiune, SVSU Chilia Veche cu o ambarcațiune, alături de lucrători ai Ocolului Silvic, acționează la sol pentru lichidarea tuturor focarelor active.
VIDEO2:
Pe cale aeriană, după misiunea de recunoaștere efectuată în această dimineață de către elicopterul Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, au fost realizate până acum 3 aruncări cu apă, însumând aproximativ 7,5 tone de apă, asupra zonelor afectate.”
transmit reprezentanții ISU Delta
VIDEO3:
Update: Intervine încă un elicopter Black Hawk
În sprijinul forțelor deja mobilizate pentru stingerea incendiului de vegetație uscată și fond forestier, al doilea elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, a ajuns în zona de intervenție și a început misiunile aeriene de stingere.
VIDEO4:
Suplimentarea mijloacelor aeriene are ca scop intensificarea acțiunilor de lichidare a incendiului, care se manifestă în continuare prin mai multe focare.
VIDEO5:
UPDATE:
De la izbucnirea incendiului și până în acest moment, au fost afectate în total aproximativ 1300 ha vegetație uscată și 80 ha fond forestier”
transmit reprezentanții ISU Delta
VIDEO6:
UPDATE ORA 14:00
Forțele de intervenție continuă misiunea de lichidare a incendiului izbucnit în apropierea localității Chilia, care afectează vegetație uscată și fond forestier.
Unul dintre cele două elicoptere Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne s-a retras la bază după îndeplinirea misiunilor planificate. Cele două aeronave au efectuat, în cursul zilei de astăzi, un total de 52 de aruncări, însumând aproximativ 130 de tone de apă, pentru limitarea și stingerea focarelor active.
Intervenția este în desfășurare atât la sol, cu sprijinul pompierilor din cadrul Detașamentului Tulcea, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și Ocolul Silvic, cât și pe cale aeriană.
În acest moment, eforturile sunt concentrate asupra unei suprafețe de aproximativ 15 hectare de fond forestier.