În perioada 21-24 iunie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 512 misiuni, cele mai multe dintre ele –219, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 38 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 16 accidente rutiere soldate cu 35 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 17 dintre ele fiind ulterior transportate la spital. Din păcate, o victimă a fost declarată decedată la fața locului.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 239 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în perioada menționată, personalul Inspecției de Prevenire a executat 12 controale din domeniul de activitate –unități de turism, restaurante și spații de comerț, în urma cărora au fost constatate 78 de sancțiuni și au fost aplicate 14 amenzi în cuantum de 222.000 lei.