Parcurile, scuarurile, spațiile verzi dintre blocuri, străzile, trotuarele și promenadele din Constanța și stațiunea Mamaia sunt stropite împotriva insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli. Echipele care asigură dezinsecția împrăștie în toate cartierele orașului substanțe care au rolul de a menține un nivel scăzut al densității insectelor. Tratamentele se desfășoară în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei.
Substanţa folosită, Perme Plus, este avizată de Ministerul Sănătăţii și are o acțiune insecticidă rapidă. Substanța este recomandată atât pentru controlul insectelor zburatoare, cât și târâtoare.
Săptămâna aceasta au fost reluate și acțiunile de deratizare. În toate zonele orașului se amplasează momeli toxice pentru combaterea rozătoarelor în locuri inaccesibile populației. Momelile conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.
Facem apel către constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare dacă le reperează în parcuri sau zone verzi.
Pentru a asigura eficiența maximă a acțiunilor, aceste tratamente trebuie efectuate simultan atât pe domeniul public cât şi pe cel privat, de aceea, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța să efectueze tratamente de dezinsecţie și deratizare în spațiile pe care le dețin, în paralel cu acțiunile municipalității.