Ianis Hagi (25 de ani) a fost curtat intensiv de Rapid în perioada de mercato a verii, din moment ce Rangers nu mai vrea să îl păstreze.
Giuleștenii au încercat să dea ce ar fi fost lovitura verii în fotbalul românesc, dar presa scoțiană a anunțat luni seară că „Prințul” a refuzat oferta, după anumite zvonuri conform cărora cele două cluburi s-au înțeles.
Ilie Dumitrescu l-a sfătuit pe Ianis Hagi să se întoarcă la Farul
Viitorul lui Hagi a fost discutat și în studioul Fotbal Club, la scurt timp după flash-interviul „Regelui”, în care s-a confirmat refuzul primit de Rapid.
Ilie Dumitrescu (55 de ani) l-a sfătuit pe Ianis să revină în fotbalul românesc, la echipa tatălui său, dacă nu va avea parte de oferte din străinătate până la finalul ferestrei de transferuri.
El trebuie să joace. Există și posibilitatea asta, da (n.r. să se întoarcă la Farul). Decât să fii la echipa a doua la Rangers… Eu cred că se va rezolva și problema asta, pe cale amiabilă, cât de curând. Să se despartă, da„, a declarat Dumitrescu.
Gică Hagi a confirmat și el decizia lui Ianis Hagi
La câte se zic… Ce să comentez? Ianis, dacă vine în România, vine doar la Farul. Uitați de altceva. Nu ce zice Rangers, ce zic eu!„, a transmis Hagi, după UTA – Farul 1-1, scrie digisport.ro.