La data de 29 august a.c., în jurul orei 13.40, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 26 de ani, respectiv 30 de ani.
În urma accidentului rutier, șoferul de 30 de ani a fost ușor rănit. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului de 26 de ani, fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 30 august a.c., în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat o femeie, de 42 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Mare din comuna Cogealac, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în autoturismul respectiv a fost identificat propietarul vehiculului, care i-ar fi încredințat femeii autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice, știind că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.