Valentin M., un bărbat din Constanța, după ce s-a îmbătat bine cu tatăl său, nu a mai reușit să îl ajute pe cel din urmă să urce în casă, fiind vorba despre un apartament situat la etajul 8 al unui bloc din zona Capitol. Astfel, Valentin M. a chemat pompierii militari pentru a-l urca ei pe tatăl său în apartament. După ce militarii i-au explicat protocolul și faptul că nu îl pot ajuta, Valentin M. s-a enervat, luându-i pe cei 2 pompierii la bătaie.
Totul s-a întâmplat atunci când 2 cadre militare, în calitate de paramedici SMURD, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe autospeciala de intervenţie SMURD tip B2, au fost dirijate prin intermediul dispeceratului în zona Capitol din Constanța, pentru a acorda asistenţă medicală unei persoane în vârstă de 70-75 de ani. Deplasându-se la faţa locului, cele două persoane au constatat că Valentin M., care a efectuat apelul, cât şi tatăl său, pentru care a fost solicitată asistenţa medicală, se aflau în stare avansată de ebrietate. Valentin M. le-a adus la cunoştinţă membrilor echipajului SMURD că tatăl său se află în imposibilitate de a se deplasa, nu se poate ridica şi are dureri la nivelul membrelor inferioare, motiv pentru care le-a solicitat să îl ajute să urce în apartament, situat la etajul 8.
Militarii i-au explicat bărbatului că potrivit protocolului SMURD nu au posibilitatea să îl transporte pe pacient în apartament, astfel fie îl transportă pe pacient la spital pentru investigaţii suplimentare, fie îl asistă medical în ambulanţă, în ipoteza în care refuză transportul la spital. În acest context, Valentin M. a devenit recalcitrant şi a proferat injurii la adresa celor doi medici. La un moment dat, Valentin M. a introdus mâinile în buzunare, de unde a scos două boxuri metalice pe care le-a aplicat pe mâini, cu care a lovit unul dintre cei doi medici, fiind vorba despre o femeie, în zona toracelui. Între cei doi a intervenit și celălalt medic, fiind lovit şi acesta o singură dată cu pumnul în zona toracelui.
Fiind audiate, persoanele vătămate au confirmat ambele acte de agresiune asupra acestora şi au relatat că în urma loviturilor nu au suferit leziuni vizibile, motiv pentru care nu s-au prezentat la Serviciul de Medicină Legală Constanța pentru eliberarea de certificate medico-legale şi nici la medic pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, uniformele purtate de persoanele vătămate nu au fost deteriorate în urma loviturilor aplicate de inculpat.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să îl condamne pe Valentin M. la 1 an și 6 luni, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Sentința nu este definitivă.