O explozie de proporții a avut loc la uzina petrochimică din La Porte, o suburbie a oraşului Houston (Texas). În complex sunt 15 rezervoare de mare capacitate şi peste 80.000 de butoaie cu substanţe chimice puternic inflamabile.
O conductă a explodat după ce un vehicul a trecut printr-un gard și a lovit o supapă de deasupra solului, au spus oficialii, citați de Associated Press. Poliția și agenții locali FBI nu au momentan informații care sugereze un atac coordonat sau „terorist” și că „acesta pare a fi un incident izolat”.
Aproape 1.000 de case se află în zonă. Un magazin Walmart din apropiere a fost evacuat și închis în urma incidentului.
Alimentarea cu gaz a conductei a fost oprită, însă oficialii spun că focul nu se va opri până când tot produsul rezidual din conductă nu va arde, ceea ce ar putea dura ore și, posibil, chiar zile.
În 2019 a avut loc o altă explozie la uzina chimică, trei angajați fiind răniți. În urma deflagrației, o uriaşă minge de foc s-a ridicat în atmosferă, suflul fiind resimţit la o distanţă de aproape 50 de kilometri, scrie știripesurse.ro.