Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat în privinţa proiectului iniţial de Partidul Naţional Liberal prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că după observaţiile Consiliului Legislativ pe acest subiect, părerea sa este că nu ar fi nevoie de legislaţie suplimentară ca Iohannis să poată candida dacă îşi doreşte acest lucru.
Ciolacu a menţionat că social-democraţii vor lua, luni, o decizie în legătură cu iniţiativa liberală.
”Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti”, a mai afirmat el.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la Cluj Napoca, cum va vota PSD la proiectul care permite candidatura lui Klaus Iohannis la parlamentare, dacă va fi o decizie de grup parlamentar sau va vota fiecare cum consideră.
”Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, ca şi în viaţa executivă, este bine în viaţă să-ţi asumi lucruri, să nu te ascunzi după decizii că, domnule, lăsăm la liber votul. Românii nu cred astfel de abordări. În schimb, fiindcă mi-aţi spus o întrebare punctuală, ştiţi la fel de bine ca şi mine că vom reuni Birolul Permanent Naţional în ziua de luni pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei cum este corect. Pe drum, împreună cu domnul vicepremier, ne-am uitat foarte atenţi la observaţiile Consiliului Legislativ şi am dat în lucru la specialiştii din interiorul partidului, la juriştii noştri, care au o expertiză, să ne facă şi ei astăzi un punct de vedere pe care o să-l prezinte la Biroul Permanent Naţional”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El consideră că nu ar fi nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare.
”La prima vedere, după observaţiile de la Consiliul Legislativ, părerea mea, dar repet aştept şi expertiza colegilor, este că nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte dacă îşi doreşte să candideze, să candideze.Cred că sunt mai mult lucruri tehnice prin strângerea semnăturilor doar pentru dânsul fiind independent pe acele liste”, a precizat liderul PSD.
Marcel Ciolacu susţine că liberalii ar fi trebuit să aprofundeze mai mult acest subiect sau să se consulte cu mai mulţi specialişti.
”Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti. Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului Legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie. Acest lucru o să-l facem luni”, a mai declarat preşedintele PSD.
Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu – au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că ”preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.
Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.”Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale, conform news.ro.
Vezi și: